Posts Tagged "toate zilele"

Vecinul nostrum cel de toate zilele

- Ce fain e apartamentul vecinului de la 4… aşa aerisit şi cu o plantă mare într-un colţ de sufragerie… Am tresărit… începusem să intru în starea (destul de rară) de a fi atent la ce îmi spune Laura…ce apartament ? vecinul de la 4?
- Şi bucătăria e interesanta… aranjată cu gust.
Deja simţeam o venă pe frunte cum îmi pulsează ameninţător, în jurul meu totul căpăta o nuanţă roşiatică, urechile îmi vâjâiau, “de ce Laura? de ce? cum ai putut? doar ai fost colega mea de bancă în generală! şi comandanta mea de detaşament? cum ai putut să faci asta?”
-Iar veioza de lângă patul din dormitor e superbă!!!
Pământul se clătină sub mine… cu ultimele puteri reuşesc să mă dezlipesc din faţa Counterului (-Dragoste, joc şi eu juma de oră k a fost stresant azi la birou şi ma mai relaxez puţin.-Bine dragoste da’ după juma de oră vino şi tu lângă mine k petrecem şi aşa puţin timp împreună cu serviciile astea…discuţie purtată în urmă cu DOUĂ ore şi jumătate), mă ridic şovăielnic de la birou şi cu pumnii încleştaţi mă îndrept spre ea….
-Da de unde pana mea ştii tu ce veioză are vecinul de la 4 în dormitor??? reuşesc eu să articulez
-Pai scoate capul pe geamul din bucătărie şi uită-te. Sau ieşi pe balcon k dacă are uşa deschisă la baie vezi o cabină de duş din aia de care îţi place ţie…
Cu inima îndoită şi încă neîncrezător scot încet capul pe geam şi privesc în dreapta (blocul meu e în formă de L)… Chiar era mişto veioza…Da parcă era mai interesantă cea a vecinului de la 2… care avea şi o bibliotecă interesanta. Când începusem să citesc titlurile cărţilor mi-a atras atenţia canapeaua vecinului de la 3 din blocul din faţă… mare, din piele.
Incepuse să mi se faca frig aşa k am mai zăbovit puţin să verific dacă vecina de la parter prepară ciorba la fel k şi mine (a pus cam mult suc de roşii după părerea mea ) şi apoi m-am retras în intimitatea apartamentului meu („meu” e doar o figură de stil). Intimitate am spus?! Care intimitate? Cei care s-au gândit să construiască blocurile aşa de aproape unele de altele cred k erau voyeuri. Sau au vrut să compenseze  programul tv de 2 ore de pe vremea lu’ ceauşescu… se termină programul pe tvr, scoţi capul pe geam şi ai de unde alege…emisiuni culinare, o drama, ceva acţiune când îşi păruieşte unu consoarta (sau invers k sunt cazuri), comedie şi daca ai noroc prinzi şi un pornache.
Şi sunt aşa de aproape unele de altele încât chiar în cazul în care eşti o persoană de bun simţ (aşa ca mine) şi nu vrei să te holbezi la cum duce unu lingura la gură sau se scarpină în fund la el în pat nu ai ce face…peste tot numai geamuri…nici ceru’ nu îl prea vezi dacă eşti înconjurat doar de glisante de 10 etaje şi mai ai şi ghinionu’ să locuieşti pe la etajele inferioare…

Pe acestă cale aş dori sa îl rog pe vecinul de la 3 sa işi mişte putin, daca vrea, LCD-l mai spre geam , sau să îşi ia unu cu diagonala mai mare k nu am văzut bine cine a deviat şutu lu’ Martinovici…

Read More

Vizitatori

http://downloadpart.com