Posts Tagged "metrou"

Teatru absurd metroufonic (I)

Posted by betivuldecuvinte on Jul 7, 2011 in short... cuts | 2 comments

Intr-un vagon de metrou. Dimineața.Oră de vârf. Aglomerație.

SCENA 1

Personaje:

CALATORUL 1:  vârsta incerta, între 20 și 70. Fața comuna. Imbrăcăminte obișnuita. Nici office, nici casual. Intamplarea a făcut sa rămână ințepenit pe la mijlocul vagonului, în spatele calatorului 2.

CALATORUL 2: tânar, până in 25 de ani. Ochelari de soare (indispensabili pentru lumina orbitoare din metrou). Tricou roz cu imprimeu D&C, blugi în toate nuanțele de albastru, cu strasuri in jurul buzunarelor. Plescăie o guma alene, plimbând-o cu dexteritate dintr-o parteîn alta a gurii.Ținându-se cu ambele mâini de bara de susținere se  admiră in geamul vagonului, plimbându-și corpul de pe un picior pe altul in ritmul manelei ce răzbate din caștile înfundate în urechi. E genul altruist. Sonorul e fixat la un nivel care permite si celorlalți din jur, pe o rază de câțiva metri, să participe la actul artistic.

Alți călători. Mulți. Ingrămădiți unul intr-altul. Bugetari, corporatiști, elevi, studenți, pensionari,etc.

Se apropie o stație.

CALATORUL 1: (își eliberează cu greu o mână din îmbulzeală, primind reacția indignată a unei doamne căreia, din greșeală, îi atinsese sânii, și privirea șăgalnică din partea unui domn căruia, normal tot din greșeală, îi atinsese fundul. Îl bate ușor pe umăr pe călătorul 1) Mă scuzați…

CALATORUL 2: (se oprește din mestecat, întoarce capul încet și îl privește pe sub ochelari) Îîî…???

CALATORUL 1: (privind disperat, peste umărul călătorului 1, spre ușa vagonului, prin geamul căreia începea să se vadă stația) Coborâți la prima?

CALATORUL 2: (vizibil deranjat) Nu frate… la a treia (ridică cu un deget ochelarii și reîncepe să își plimbe corpul de pe un picior pe altul în ritmul manelei ce răzbate din caștile înfundate în urechi)

Cortina cade în timp ce CALATORUL 1 priveste disperat, peste umărul CĂLĂTORULUI 2, cum metroul pleacă din stație. Pe fundal se aude maneaua ce răzbate din căștile CĂLĂTORULUI 2.

In metROI… pardon… metROU

Posted by betivuldecuvinte on Dec 8, 2010 in Diverse | 0 comments

“Pe culoarul din metroul mare, alb şi zgomotos,
Se plimba o viespe mică, când în sus şi când în jos”

Dimineaţa. Devreme. 8.40 am. Reuşesc sa mă strecor cât mai aproape de marginea peronului şi la oprirea metroului sunt luat de valul oamenilor muncii şi purtat până pe la mijlocul vagonului.  Rămân imobilizat între o doamnă a cărei poşetă imi înţeapă plămânul şi cu nasu’ în permanentul alteia a cărei mână rămăsese blocată ameninţător de aproape de o zonă de-a mea erogenă.
Mă imbărbătez la gândul că şi ceilalţi din jur sunt la fel ca şi mine, reduşi la stadiul de sardea în conservă ( deci nu îmi va viola nimeni intimitatea buzunarelor mele doldora de aer ) şi încerc să mai recuperez puţin din somnul dulce din care am fost smuls atât de brutal de duşmanul meu de moarte… alarma.
Şi atunci o vad… decolează de lângă mâna unui norocos care apucase să se apuce de bara de susţinere şi după câteva planări nehotărâte în stânga şi în dreapta pierde brusc din altitudine şi se îndreaptă direct spre capul meu… A fost unul dintre puţinele momente când am regretat k m-a făcut mama aşa înalt (depăşeam cu juma’ de cap media de înalţime a celor din jurul meu)… Cred k  luase începutul meu (pronunţat ) de chelie care strălucea în lumina “orbitoare” din metrou drept turn de control şi acu încerca sa găsească o pistă de aterizare printe firele (rare… recunosc) de păr pe care le mai posed.
Ingrozit de perspectiva transformării capului meu într-un Heathrow, dar mai ales de ce i-aş fi putut spune Laurei la întoarcerea acasă dacă mă întreba “Cătăline, ai vreo scuză? Cine te-a muscat de buză?!” am încercat singura manevră de evitare care îmi era permisă de conjunctură … să imi mişc unica parte a corpului rămasese mobilă (nu vă găndiţi la prostii).
Aşa k am început să dau din cap stânga-dreapt, sus-jos k în vremurile mele bune când îmi agitam pletele (mă rog… părul mai mare decât acu) la câte un concert (ce vremuri… )… zadarnic… cu cât mă agitam mai mult (deja  cu bălăngăneala mea stârnisem interesul celor din jur… în ochii câtorva am şi citit ceva de genul “săracu’… dacă ar fi cântat – tristă este căprioara – i-aş fi dat ceva” ) cu atât mica vietate devenea mai hotărîtă să îşi atingă scopul…
Când bătălia părea pierdută, s-a întâmplat miracolul… izbăvirea… a ajuns metroul în staţie. Usain Bolt m-ar fi invidiat pentru viteza cu care am ajuns pe peron (cer scuze pe această cale tuturor celor pe care i-am călcat, înghiontit, împins etc… era un caz de forţă majoră).

P.S. Mă gândesc k, peste ani, îmi voi plimba copilul cu metroul şi în timpul călătoriei îi voi explica:
- Vezi , pasările alea care îşi fac cuib deasupra uşii sunt rândunele, ăsta care zboară aşa frumos prin vagonu vecin e un fluture, ăla ţepos care se piteşte sub scaunu pe care stă nenea e un arici… ar trebui să fie si un iepure pe magistrala asta da cred k a coborât la prima…