Compania de turism “Betivul de cuvinte” 1
Calatorind printre nori.
Va salut dragii mei: Luna, Carmen, Teo, Vania, Nea Costache, Alex.
Read More
Căldură mare, mon cher!
Mă declar învins. Oricât de mult aş iubi căldura, de data asta e prea mult. Cu draperiile trase zac în pat. Am o bere rece într-o mâna şi telecomanda în cealaltă. Şi visez. La un loc răcoros, un loc cu verdeaţă, unde nici chirie, nici serviciu, nici alt stres nu e… Poate în Piatra Craiului!
Read More
Nepoata-mea
Ea e Anck. Mai precis Anck su Namun (mereu m-a fascinat imaginatia debordanta a sora-mii atunci cand a fost vorba sa le puna nume animalelor de companie).
Pentru ca e “deontologic” sa precizezi sursa fotografiei: cumnatu-meu
Read More
Foaie verde a brandului…
Văd doar stele verzi. Ce dracu e cu mine!? Or fi pus aștia ceva etnobotanice în tutunul de Marlboro? Mă îndoiesc. Beat nu sunt. Apă minerală cu % alcool nu am vazut încă. O fi coborât Lucian Bute din televizor și mi-o fi explicat cum îi face el KO pe adversari? Nu a ajuns tehnica așa departe. De fapt nu sunt stele verzi. Sunt frunzulițe verzi cu o dungă albastră dedesubt. Iar Bute nu a coborât din televizor. E la aeroport și dă un interviu. Înconjurat de frunze verzi. Una i s-a lipit de tricou. Altele pe panoul din spatele lui. E celebrul brand turistic al României. Cel care ar trebui să ne facă cunoscuți în lume, în univers, inclusiv în universurile paralele din SG -1 (toate seriile).
Imi poate spune cineva cărei specii de arbore, arbust, boschet, tufiș aparține frunza aia. E vreo planta reprezentativă pentru flora noastră. Înțeleg că e stilizată dar totuși un punc de plecare trebuie să existe.
De ce nu au folosit o frunză de viță de vie. Păi ce simbol vegetal mai potrivit ar putea exista? Te duce cu gândul la vin (și avem câteva vinuri buuuune!!). Apoi, ce vor străinii să mănânce când descalecă pe aici? Sarmale! Cu foi de viță!
Iar dacă ar schimba poziția dungii albastre (ca în desenul meu) sigur vom da lovitura. E plin la noi de Eve cărora le pică frunza rapid în fața unora care vorbesc străineza și plătesc în valută.
P.S. Sunt curios la meciul de la 9 iulie unde va mai apărea frunza. Pe mijlocul ringului, pe corzi, pe chiloții și pe spatele lui Bute, pe gong… Sper că nu l-au pus pe bietul băiat să și-o tatueze și acolo unde Clinton avea un vultur…
Read More
Tragi cu pușca nu ia foc/ păsărica…
O frumoasă dimineața de vara. Soarele, mângâia tandru orașul. Nici chiar INMH-ul nu și-ar fi imaginat că, sub blândețea lui, se ascundea un gând pervers…”Ce o să vă mai ard pe la prânz!”. Necunoscând acest plan, păsăricile ciripeau vesele peste tot. Unele, pe crăcile noduroase ale copacilor din parc. Altele, ținând în lesă animalele de companie, plimbându-se pe sub copacii din parc, gândindu-se la crăcile noduroase de acasă (și nu numai). Totul palpita, totul bâzâia, totul cânta într-o deplină armonie. Prin ochii mei, lipiți de somn, vedeam în ochii celorlalți, la fel de lipiți, bucuria unei noi zile : „Aceeași zi, același rahat”, „Am întârziat, iar mă fute șefu “, “ Unde dracu găsesc taxi, dacă nu găsesc în 10 minute pierd contractul și am belit-o”… . Într-un șir extrem de ordonat, pentru care ar fi invidios și Bivolaru cu spirala lui, coborâm în stația de metrou.
Sunt fericit. Am reușit să intru în metrou cu primul val. Acceptând statutul de sardină, nu pot face altceva decât să mișc o singură parte a corpului. Capul. În fața nu am ce vedea decât tunelul și, eventual, fața mea reflectată în geam. Cum narcisist nu sunt (și nu aș avea de ce) îmi întorc capul spre dreapta. Greșeală. Spray-ul, parfumul, chiar cel mai scump, ar costa mai puțin decât operația estetică la care ar trebui să apelez dacă aș da un sfat persoanei de lângă mine. Culoarea, tatuajele, zecile de chile în plus precum și partenerii de discuție, mă fac să întorc capul spre stânga. Norocul meu. Doar sunt un intelectual. Vecinul din stânga citea. Anunțuri. “ Blondă voluptoasă. Ofer sex normal, oral, anal, 80 Ron, Doresc seriozitate. Tel…”, “Femeie serioasă, 40 ani, plăcere totală, 100 ron, doar bărbați căsătoriți, tel….” etc, etc, etc.
Vaga mea cultură juridică îmi spune că la noi prostituția e interzisă. Anunțurile astea ce sunt? Imobiliare? Sau mobiliare? Că se mai mișcă și ele. Ministerul de Interne tot se laudă că a distrus tot felul de rețele de prostituție după jde mii de luni de filaj și colaborare cu jde mii de servicii! Timp în care a cheltulit jde mii de bani. Dar să dea câțiva bani pe Libertatea sau Cancan, să ia anunțurile alea la analizat, nu s-au gândit?
Păi dacă ar apărea un anunț de genul „Lunetist profesionist, , țintesc cap, trunchi, membre în funcție de preferințe , satisfacție garantată, un glonț… o finalizare, Prefer ținte politicieni. Tel…” ar fi ok?
Read More
Şi în a şaptea zi… am aspirat
Ce poţi face într-o superbă dimineaţă de duminică. În ianuarie. Când afară miroase a primăvară (cam devreme după umila mea părere), cerul e albastru, soarele străluceşte, păsărelele ciripesc. Mai leneveşti în pat gândindu-te că e ultima zi de week-end şi de mâine intri iar în monotonia birou-casă? Nu!
Îţi iei consoarta de mână într-o plimbare romantică prin parc?
Nu!
Îţi iei aceeaşi consoartă, de aceeaşi mână, într-o perindare la fel de romantică prin faţa vitrinelor (remuneraţie mică… după buget).
Nu!
Urlă în tine conştiinţa de bun creştin şi te duci la biserică.
Cel puţin asta am făcut eu duminica asta. Poate am adormit cu televizorul deschis şi, cum am somnul mai agitat, am dat din greşeală pe Trinitas (cine ştie ce mesaje subliminale am recepţionat).
Sau poate, bombardat de atâtea subiecte despre iminentul sfârşit al lumii, m-am gândit să nu mă prindă meteoritul\cutremurul\invazia extraterestră\războiul nuclear\ciuma\bubulii\şerpilenii şi alte catastrofe fără un suflet curat, pur şi imaculat.
În orice caz, oricare ar fi fost cauza, efectul a fost următorul: m-am îmbrăcat frumos şi am purces către un loc în care să mă uşurez de tot ceea ce păcătuisem cu gândul, cu vorba sau cu fapta. Considerând că mulţimea păcatelor e direct proporţională cu importanţa locaşului de penitenţă m-am îndreptat către Mitropolie.
Nu am putut să nu remarc imensa antenă parabolică din curtea bisericii. Până şi Dumnezeu a înţeles importanţa comunicaţiilor prin satelit. Oare are şi cont pe Facebook? Parcă îl şi vad în faţa calculatorului verificând inboxul de la adresa de mail. Is curios dacă rugile mele intră la spam. Cred că şi prin Rai or fi probleme cu disponibilizările. La ce îţi mai trebuie o armată de arhangheli şi îngeraşi să îi pui la curent pe bieţii muritori cu ultimele Tale decizii, când poţi da un mesaj pe Twitter?!
Încerc să îmi şterg din minte aceste gânduri pământeşti, şi pătrund plin de smerenie în biserică. După crucile regulamentare, mă îndrept, pios spre o icoană. Sărut argintul rece, apoi încep discuţia mea personală cu Dumnezeu : “Doamne, îţi mulţumesc că m-ai ţinut bine sănătos până acu, ceea ce îmi doresc şi în continuare. Sper că au ajuns până la tine rugăciunile pe care ţi le la faceam ocazional acasă, la birou sau în maşină. Doar ştii că am considerat mereu relaţia noastră specială. Îţi mulţumesc şi pentru vizitatorii pe care i-ai adus pe blog… am crescut într-o lună pe Zelist cât alţii în ani. Acu’, dacă nu sar calu’, ai putea să îmi dai înapoi aia 25% din salariu, şi sporurile….”
Brusc, un zgomot înfiorător mi-a îngheţat sângele în vine… icoana din faţa mea începuse să tremure… “Doamne, am exagerat… nu mai vreau sporurile…” Pereţii trepidează gata să se surpe. Toţi sfinţii pictaţi în jurul meu mă săgetează cu priviri mânioase… “ Doamne, nu mai vreau nici ăia 25%… îmi ajung 15”… Mă apucă căldurile, zgomotulse aproie de mine,devine un huruit sinistru, apoi se transformă într-un tunet… clar… e Iadul… şi sunt încă tânăr… „ Doamne, accept orice micşorare de salariu… numa’ nu mă lua”…
Lacrimi încep să îmi curgă pe obraji, cad în genunchi într-o rugă disperată… am doar 33 de ani… şi Iisus la aceeaşi vârstă a murit …. să fie un semn…… dacă ştiam că pot transforma apa în vin…
Acoperişul pare să se despice… aud un glas… “Domnu’, vă daţi puţin mai încolo, că a fost azi slujbă şi trebuie să dau cu aspiratoru…”
P.S. Am rămas impresionat de grija pentru curăţenie a celor care administrează Mitropolia din Bucureşti. Dar totuşi… duminica să dai cu aspiratorul. În plină zi. Când e plin de oameni. Şi episodul povestit mai sus l-am întâlnit aproape de fiecare dată când, piciorul meu păcătos, a păşit în respectivul locaş de cult şi de înaltă trăire spirituală. Păi ce exemplu primim… parcă duminica era zi de odihnă. Eu am găsit un preot care mi-a făcut morală că am pus maşina de spălat în funcţiune într-o zi de duminică.
Scuza aia cu “maşina spală, nu eu” nu a mers… cică Dumnezeu e sus şi vede. Păi dacă vede, aspiratul duminical al inimii ortodoxiei româneşti nu se pune? Antena aia parabolică îţi oferă avantaje?
Poate nu aş fi remarcat excesul de zel dacă nu aveam două motive:
- Din câte ştiu (dar poate mă înşel ), bisericile sunt construite în aşa fel încât, cuvintele preotului să ajungă şi la ultimul amărăştean care nu a gasit loc în faţă şi se înghesuie lângă alţi amărăşteni, pe la uşă… deci are rezonanţă, ecou. Vă daţi seama cum sună ditamai aspiratoru’?
- Mai vin şi străini în vizită… Săptămâna asta am văzut un grup de francezi care, la pornirea aspiratorului, şi-au mutat instantaneu obiectivele camerelor de filmat de la picturile de pe pereţi la doamna tanti care mânuia aparatul casnic cu îndârjire.
Faptul că, în zgomotul ăla, apropierea ta de Divinitate se cam duce naibii, nu o mai comentez!
Read More
Comentarii
